Skip to main content

Liceul Teoretic Creștin PRO DEO – PRO Educație, PRO Valori morale, PRO DEO

Săptămana verde

Programul „Săptămâna verde” este un program național, în acord cu prevederile raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de către grupul de lucru de la nivelul Administrației Prezidențiale, ale Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023-2030, aprobată prin HG nr.59/2023 și ale Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, aprobată prin HG nr. 877/2018. (Anexă la Ordinul M.E. nr. 3.629/02.02.2023)

Săptămâna verde creează contexte pentru activități în comun atât pentru preșcolari, elevi, cât si pentru cadrele didactice și părinți. Aceste contexte sunt nu doar mijloace de învățare, ci și căi de formare a unei culturi școlare bazate pe încredere, respect, colaborare și susținere reciprocă.

Activități:

„Vino și Vezi” – 9 aprilie 2026

În ultima zi a Săptămânii Verzi, alături de elevii clasei a II-a B, am participat la activitatea „Vino și Vezi”, desfășurată la Muzeul de Artă.

A fost o experiență profundă și plină de semnificație, în care, prin intermediul artei, am descoperit mesajul despre moartea și învierea Mântuitorului.
 
Această activitate ne-a oferit un prilej de reflecție și ne-a întărit valorile creștine. ✨
Prof. Înv. Primar Zirbo Rebeca

Ziua Mondială a Sănătății – 7 aprilie 2026

Elevii clasei a II-a B au descoperit lucruri interesante despre alimentație într-una dintre zilele din Săptămâna Verde, alături de doamna nutriționist Satna Sara. Activitatea i-a ajutat să înțeleagă cât de important este să adopte un stil de viață sănătos. 
 
Apoi, au făcut o vizită la Piața Flora, de unde au ales cu grijă fructe proaspete, perfecte pentru o activitate practică. 
Întorși la școală, am pregătit împreună o salată de fructe colorată și gustoasă, bucurându-ne de munca în echipă și de rezultatul final.
 
A fost o zi plină de energie, voie bună și alegeri sănătoase! 
Prof. Înv. Primar Zirbo Rebeca

Săptămâna Verde în acțiune! 4 aprilie 2026

Elevii clasei a VIII-a C au trăit o experiență de neuitat în mijlocul naturii, îmbinând aventura raftingului cu explorarea mediului înconjurător.
Prin activități interactive și pline de energie, au descoperit importanța protejării naturii, spiritul de echipă și bucuria de a învăța dincolo de sala de clasă.

Excursie în Sicilia, 4 aprilie 2026

În cadrul programului „Săptămâna Verde”, excursia în Sicilia a oferit elevilor ocazia de a explora fenomene naturale spectaculoase.
 
Vizita la Muntele Etna a evidențiat procesele vulcanice, formarea lavei și manifestările eruptive, precum și rolul acestora în modelarea reliefului și îmbogățirea solului.
 
Explorarea orașelor Taormina și Catania alături de contactul cu mediul marin a completat experiența prin observarea diversității naturale și conștientizarea importanței protejării acesteia.
 
Activitatea a contribuit la formarea unei perspective mai clare asupra fenomenelor naturale și a impactului lor.

Grădina Botanică, 3 aprilie 2026

 
Elevii clasei a II-a B au vizitat Grădina Botanică din Cluj-Napoca, unde au avut ocazia să descopere frumusețea și diversitatea lumii plantelor.
 
Pe parcursul vizitei, copiii au explorat diferite zone ale grădinii, admirând plante variate și învățând informații interesante despre mediul înconjurător. Activitatea a fost atât educativă, cât și recreativă, contribuind la dezvoltarea curiozității și a spiritului de observație. 
 
Vizita la Grădina Botanică a fost o experiență deosebită pentru elevi, oferindu-le momente plăcute și amintiri frumoase.

Ziua Conștientizării Autismului, 2 aprilie 2026

 
Elevii clasei a II-a A au participat la o activitate specială dedicată înțelegerii și acceptării diversității. Am citit cartea Toate dungile mele de Shaina Rudolph și Danielle Royer, care ne-a ajutat să descoperim, într-un mod sensibil, cât de important este să ne acceptăm unii pe alții.
 
Am discutat despre faptul că fiecare copil este unic, cu daruri și provocări diferite, și despre cât de valoroase sunt bunătatea, răbdarea și prietenia în relațiile dintre noi.
 
De asemenea, am vizionat filmul Steluțe pe pământ, care ne-a oferit o perspectivă emoționantă asupra modului în care fiecare copil își poate descoperi propriul potențial și valoare.
 
A fost o zi în care am învățat să privim cu mai multă empatie, să apreciem diferențele și să ne bucurăm de unicitatea fiecăruia.
Prof Înv. Primar Zeic Carmen

Institutul de Cercetări Biologice, 3 aprilie 2026

În Săptămâna Verde Institutul de Cercetări Biologice și-a deschis porțile pentru elevii clasei a 7-a B care au vizitat laboratoarele de cercetare în științele vieții.
 
Elevii au văzut o mare colecție de microorganisme fotosintetice și o altă colecție de plante crescute in vitro.
 
Cercetătorii din diferite departamente le-au prezentat teme ce țin de impactul schimbărilor climatice asupra microalgelor și ecosistemelor acvatice, conservarea ex situ a biodiversității vegetale (bănci de semințe), relevarea modelelor filogeografice la speciile de plante alpine și experimente in situ.
Prof. Bogdan Timișag

Descoperim secretele plantelor, 3 aprilie 2026

O nouă zi plină de descoperiri pentru elevii clasei a II-a A!
Am plantat semințe și am început să învățăm cum să le îngrijim, urmărind cu răbdare fiecare etapă a creșterii lor. Bucuria de a vedea cum viața prinde contur chiar sub ochii noștri este deosebită!
 
Am avut și o invitată specială, care ne-a ajutat să pătrundem într-o lume fascinantă: am privit la microscop plante, insecte și diferite obiecte și am aflat lucruri interesante despre ele.
 
O experiență educativă, plină de curiozitate și entuziasm!
Prof. Înv. Primar Zeic Carmen

Grădina Zmeilor, 2 aprilie 2026

În „Săptămâna Verde”, elevii claselor a II-a A și a IV-a A au trăit o adevărată aventură la Grădina Zmeilor, unde au urcat pante abrupte și au înfruntat noroiul și traseele provocatoare.


Excursia a continuat cu o vizită relaxantă la Grădina Botanică din Jibou, unde au descoperit frumusețea naturii și diversitatea plantelor. 
 
Prof. Înv. Primar Marta Anamaria
Prof. Ed. Fizică Julean Ana

Săptămâna Verde, 1 aprilie 2026

Un mic joc de imaginație azi la casele a V-a B și a V-a C: fiind Săptămâna Verde, am avut ocazia să punem în slujba naturii cunoștințele învățate la limba română până acum.
 
Personificarea, pe lângă altele, ne-a fost de mare ajutor, pentru că am reușit să dăm glas celor care nu cuvântă și prin aceasta să le reamintim oamenilor încă o dată că, oricât de mică și nesemnificativă ar fi o ființă (vezi „Gândăcelul” de Elena Farago), fiecare are rolul ei și dreptul la viață.
 
Am reușit să dăm o voce multora, dar și unor specii critice pentru ecosistem, cum ar fi coralii sau albinele, dar și altor laturi de-ale naturii (flori, păduri, munți, oceane) și să îi reamintim omului că fără ele, nici el nu ar exista sau cel puțin că existența i-ar fi cu mult mai săracă.
 
Azi, frământările naturii au răsunat prin imaginația bogată a elevilor și au putut să ia o formă mai deslușită prin inocența inegalabilă și creativitatea lor surprinzătoare.
 
Natura e cel mai de preț dar primit de la Dumnezeu pentru om!
Protejeaz-o până nu e prea târziu
Prof. Lb. Română Mazilu Vlad

Activitate creativă în cadrul Săptămânii Verzi, 1 aprilie 2026

Elevii clasei a II-a B au participat astăzi la o activitate practică și plină de imaginație, în care au realizat coronițe din lemn. Micii artiști le-au decorat cu elemente create manual din lână, folosind tehnica de împâslire.
 
Prin această activitate, copiii și-au dezvoltat îndemânarea, creativitatea și au descoperit bucuria de a lucra cu materiale naturale. Rezultatele au fost deosebite, fiecare coroniță reflectând personalitatea și entuziasmul elevilor.
 
Felicitări tuturor pentru implicare și creativitate!
Prof. Înv. Primar Zirbo Rebeca

Pilda Semănătorului, 31 martie 2026

Copiii din grupele mari au participat la o activitate desfășurată în cadrul Săptămânii Verzi, în care au descoperit „Pilda Semănătorului”/ „Parable of the Sower“
Am discutat despre importanța seminței atunci când este așezată într-un pământ bun.
 
Pornind de aici, am făcut legătura cu „Pilda Semănătorului”, unde copiii au descoperit cele patru tipuri de pământ și au înțeles că acestea pot fi asemănate cu patru tipuri de inimi.
 
Am discutat despre importanța seminței, despre felul în care aceasta crește și despre cum putem avea o „inimă bună”, pregătită să aducă roade frumoase.
Am realizat și o lucrare practică folosind materiale variate: textile, vată, semințe de dovleac și alte elemente creative.
 
“Iar sămânța ce a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul cu o inimă bună și curată, îl păstrează și aduc rod în răbdare.”
‭‭Luca‬ ‭8‬:‭15‬ ‭EDCR
Prof. Engleză Ionescu Daria

Reciclarea selectivă și protejarea mediului, 31 martie 2026

Elevii clasei a II-a B au participat la o activitate educativă dedicată protejării mediului și importanței reciclării selective. Prin jocuri și activități interactive, copiii au învățat cum pot contribui la un mediu mai curat și mai sănătos.
Activitatea a cuprins:
  • un joc de selectare a deșeurilor pe categorii (plastic, hârtie, metal, organic)
  • realizarea „Camionului vesel al reciclării”
  • vizionarea unui scurt material educativ despre natură și protejarea mediului
  • un picnic organizat în sala de clasă, desfășurat într-o atmosferă plină de bucurie și cooperare
Elevii au demonstrat entuziasm, spirit de echipă și responsabilitate față de mediul înconjurător, înțelegând că fiecare gest contează.
„Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc.”(Psalmul 24:1)
Prof. Înv. Primar Zirbo Rebeca

Clasa a III-a, O planetă mai curată

Clasa a V-a A, ieșire Baza Sportivă

Clasa a IX-a C- Vizita Parcul Etnografic