Liceul Teoretic Creștin PRO DEO – PRO Educație, PRO Valori morale, PRO DEO

Revista școlii

Stimați colegi, părinți, elevi și susținători ai liceului „Pro Deo”,

Avem bucuria să vă anunțăm că, prin ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să publicăm al treilea număr al revistei „Pro Smart”.

Rămânând fidel rubricilor consacrate, acest număr prezintă munca depusă în cadrul școlii noastre. Revista a fost un prilej potrivit pentru elevi să publice articole despre activitățile extrașcolare, implicarea în comunitate, precum și despre experiențele spirituale de care au avut parte.

Mulțumim, pe aceasta cale, domnului Adrian B. Gog și echipei PR & More pentru ajutorul acordat în realizarea designului și a graficii.

Așadar, fiind recunoscători lui Dumnezeu pentru ajutor și călăuzire, vă invităm să răsfoiți revista pe site-ul liceului nostru!